Colegiul National Mihail Sadoveanu Pascani

În perioada 03 – 07 noiembrie 2014, Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi organizează cursul de formare „Educarea copilului fără violenţă – Disciplină pozitivă“ derulat  în cadrul proiectului ”Schimbări mici, diferenţe MARI!”, proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Acest curs are ca scop promovarea în rândul cadrelor didactice din județele Iaşi şi Vaslui, a metodelor de educarea copilului fără utilizarea pedepselor fizice sau umilitoare. Programul de formare cuprinde 60 ore de formare şi 15 credite profesionale transferabile fiind acreditat de Direcţia Generală Management, Resurse Umane şi Reţea Şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Programul este structurat pe durata a 5 zile de formare, o zi de follow-up şi 10 şedinţe de aplicaţii practice. Prin participarea la acest curs cadrele didactice îşi iau angajamentul de a dezvolta şi implementa minim 2 grupuri de lucru cu părinții (5 şedinţe pentru fiecare grup) cu un număr de minim 16 beneficiari. Prezenţa la curs este obligatorie pe toată durata lui. Pentru a participa la acest program de formare, cadrele didactice din județele Iași și Vaslui, vor completa un formular de înscriere ce va fi transmis online la adresa de e-mail ccp.iasi@salvaticopiii.ro  sau ccp.iasi@yahoo.com  sau prin fax la nr. 0232 222 726 până la data de 27 octombrie 2014, ora 16:00. În baza formularelor de înscriere se va realiza selecția participanților la formare. Organizatorii vor asigura masa de prânz, pauzele de cafea și transportul participanților din județele Iaşi şi Vaslui, în baza documentelor de decont (bilet de călătorie ştampilat, iar în caz de deplasare cu autoturismul personal decontul se va face în limita a 7,5 litri de combustibil/100 Km, pe baza bonului fiscal de combustibil ştampilat). Pentru că ne dorim, ca în cadrul acestui proiect, să fim mai responsabili din punct de vedere social, şi implicit mai prietenoşi cu mediul, promovăm utilizarea metodei car-sharing. Relaţii suplimentare și solicitare formular înscriere la mobil 0748 076 056  sau email ccp.iasi@yahoo.com,  persoană de contact: Nelu Ivănuşcă sau Mihaela Dimitriu.   Vă mulţumim! Cu deosebită consideraţie,Coordonator ProiectCorina Mighiu